25 octombrie

Ziua Armatei romane...armata pe al carei drapel a jurat tatal meu...tata traieste...ca si acelasi Rege...

drapelul e aproape acelasi...lipseste doar coroana, simbol al suveranitatii, nu al monarhiei...intrebati-i pe rusi, pe polonezi, pe bulgari...

Moskova nu crede in lacrimi...eu cred in Bucuresti...

Am revazut cu mult drag, acum cateva ore, un film care...nu, nu voi spune ce-mi dicta maestrul Potra, tatal nu fiul, acum foarte multi ani...cand avea rubrica permanenta la "Cinema" -ul revistei Ecaterinei Oproiu..."Trebuie sa traiesti acolo si sa iubesi in acelasi timp o rusoaica pentru a intelege Moskova..."

Mama Natasei (devenita Nathalie dupa "fuga" peste granita) era nascuta pe 21 august, avea ochi albastri si ma iubea (dar in alt registru) cel putin la fel cat fiica ce avea sa se sinucida la Paris...semana izbitor de bine cu Ludmila Gurcenco si mi-a lasat ca amintire o potcoava micuta...(spasiva Nadia !)

De la Nathalie am amintirea parfumului "Diorissim" cumparat de la "coada calului" de langa Universitate, serile cand ascultam pe aceeasi banca din parcul Ioanid cantecele aduse de rebelul "Medelin" Voicu, muzica "disco" din Clubul "A" si dorul de facultatea de pe strada Edgar Quinet...Nu mai traieste de mult pointerul superb ce ne insotea plimbarile din cartierul "taiat" de strada Eminescu...Traieste si poate depune marturie ca spun adevarul, doamna D.B. pe care am zarit-o trecand pe strada Popa Nan acum cateva zile...mi-a fost dor de Bucuresti... de acel Bucuresti...scriu asta si pentru Nathalie si pentru Nadia...poate si pentru Odin, pointerul...

Mi-ar fi placut sa ma plimmb pe strada Arbat din centrul Moskovei sau pe bulevardul Dacia, cu Nathalie, ori cu Nadia sau Odin...

Cateodata, visele pot fi aevea...

la revedere...ne vedem la clubul de pe strada Blanari...

SUNT IMPREUNA DE 60 DE ANI...

Marti pe blogul "Perpendicular pe paralela 45", nu am vrut sa fiu rautacios sau carcotas...pur si simplu mi-am amintit niste clipe din viata lor:

si m-am amuzat citind firma unei pensiuni din Campina

astazi cand toata lumea a aflat ca cei doi
implinesc 60 de ani de casnicie, nu pot decat sa le urez viata lunga si casnicie linistita in continuare, iar la masa festiva sa aiba cati mai multi prieteni sinceri...nu ca cei din 1966...

Le urez "La multi ani !" cu ocazia nuntii de diamant...

Parintii mei au aniversat anul trecut "NUNTA DE ALABASTRU", adica 65 de ani de casnicie...
In toamna aceasta va invit la sarbatoarea a 66 de ani de casnicie si cate 88 de ani de viata fiecare !
Ne prindem si pentru "nunta de platina" ?

FETITELE PARINTILOR DIN CAMPINA AU ROLE

Nu trecusera decat cateva minute de cand parintii i-au pus in picioare primele role fetitei din stanga...dupa alte cateva, mergea singura...sa fie atmosfera de aici cauza precocitatii?
La Colegiul National " Nicolae Grigorescu " promovabilitatea la "Bac" a fost de peste 99%...sa fie atmosfera de aici cauza...?

PARINTII COPIILOR MEI

11 Februarie 1978.

INTREBARI FARA RASPUNS...

La terminarea primului razboi mondial, bunicul meu avea doua surori, un frate geaman, si o sotie...avea sa aiba alturi sotia multa vreme...pana in '87 cand a plecat sa culeaga maci purpurii pe campiile lui Dumnezeu...o sora a ramas in Ardeal si a revazut-o dupa aproape 50 de ani, cand era oarba si muta...pe fratele din Trenton, New Jersey, nu avea sa-l mai vada niciodata...desi era inca in viata in 1950...scrisorile din America erau insa cenzurate si chiar oprite...cealalta sora a venit cu tinerii soti in Regat sa caute o ruda indepartata...la Ploiesti au vrut sa cumpere casa ridicata in locul "Caselor Moruzoaii", in spatele peluzei a II-a a stadionului Petrolul, iar la Inotesti sa achizitioneze cateva hectare de pamant...

Nu mai stie nimeni cum din geamantanul cu bani, cu care a venit in Ploiesti, nu a mai ramas aproape nimic...se vorbea nu naduf, in copilaria mea, ca un anume Penta, de pe strada Buna vestire, l-ar fi inselat pe bunicul...nu a mai cumparat pamant, nici casa din strada Cazarmii, iar sora...sora s-a pierdut...in lumea larga...
Au ramas doar o poza si doua insemnari: una in limba romana
"gara Inotesti" si alta in limba maghiara " A Neje es Juli t...adica Julia a fost sotia lui..." Cine ai fost Julia ? A cui sotie ai fost ?
Semnat Danka Laszlo...romanului Donca Vasile i se maghiarizase numele...
Acum, cineva, cere in numele unor maghiari, o halca din Ardeal...cati dintre acestia nu or fi fost de fapt romani cu nume maghiarizate ? La Campina, am prieteni familia Fekete...de fapt bunicii s-au numit Negru..au patit acelasi lucru...De ce nu se cauta hrisoavele de la biserici cu nasteri si decese, catagrafiile si recensamintele din vremea Mariei Tereza ? nu cumva unoora le e frica sa nu se descopere multe adevaruri care acum sunt trecute sub tacere ?

Cine nu are batrani, sa-si cumpere...noi inca il avem pe Giurascu...

EROI AU FOST...EROI SUNT INCA...MAINE CE VA FI ?

Richard Otto Guminschi, s-a nasct in Romania Mare, in Cernautii unde s-a nascut si mama mea, din tata polonez si mama nemtoaica.

A fost un copil cuminte, cu mintea agera si privire luminoasa...increzator in viitor...

Cand a crescut a fost inrolat in armata romana si a fost la scoala de ofiteri din Campulung Muscel.

La Ploiesti a ajuns in ianuarie 1945 cand toti soldatii cu nume german au fost predati rusilor...asa a ajuns deportat in Urali, langa nemti din Banat..

A supravietuit...traieste si astazi in Braila...a jurat pe drapelul romanesc si si-a respectat legamantul..

Camarazi ai lui insa...dintre cei ce au murit aparand Ploiestii fie in armata romana fie in cea germana...astazi nu se mai stie nimic...
Cimitirele unde isi dormeau somul de veci au fost distruse si nivelate...si cel de pe bulevardul Republicii de langa cimitirul sovietic si cel de langa scoala Anton Pann din Bereasca, din fata bisericii Sf. Antonie cel Mare, si cel padurea Crangul lui Bot, vis-a -vis de terenul de fotbal al Petrolului, ca si terenul unde nu mai creste nimic de peste 66 de ani din cauza varului cu care au fost acoperite trupurile eroilor...

Eroi...ei de ce nu au dreptul nici macar la o cruce? Pentru ca nu mai pot vota, stimate Domnule Primar Volosevici Andrei?...faceti un gest crestin, anul acesta, nu anul viitor in campania alectorala...

ELEONORE POSLUSCHNIK.

A doua sotie a bunicului din Germania, s-a numit Eleonore.

recasatorit in plin razboi, cu o domnisoara cu aproaoe 20 de ani mai tanara, bunicul avea sa aiba cu aceasta nemtoaica tot din Bucucovina, inca patru copii: Heintz, Lili, Renate si Edith. In casa din Wurtzburg a Edith-ei aveam sa o cunosc in 1993 pe "Tante Leni". Acum o batranica ca o zvarluga, inimoasa si vrednica, bunica din Ludwigsburg avea sa ne primeasca cu bratele deschise...inclusiv pe mama mea, care nu s-a impacat niciodata cu ideea ca acea domnisoara cu doar cativa ani mai in varsta (Wie alt bist du?
Cat de in varsta esti tu? - echivalentul romanescului "Cati ani ai? " ) avea sa-i fie noua mama...drept pentru care, cu prima ocazie, i-a pus ligheanul cu rufe in cap...nemteste, dar atat de romaneste...
Acum insa au ras, au glumit si-au amintit de Romania, Regele Carol al II-lea, Elena Lupescu,...au varsat lacrimi si mi-au spus unde e un "Friedhof" (cimitir) in care bunicul isi doarme somnul de veci...am gasit cimitirul si dupa ce am privit roata... ceva m-a dus direct la piatra pe scria Viktor Posluschnik..." Tu Nelu, ti-ai gasit bunicul din prima ...Te-a chemat sangele lui..." mi-a spus in cea mai curata limba romana cu accent bucovinean, desi noi eram convnsi ca nu mai stie o boaba romaneste dupa 55 de ani...
A murit linistita acum catva ani, la peste 95 de ani...nu a fost inmormantata langa sotul ei...pe deaspra cimitirului trece acum o autostrada, iar la nemti nu e obiceiul deshumarii osemintelor si reinhumarea acestora dupa o noua sfintire..

ZORZOR.TATAL SI FIUL. DECEDATI.

In fotografia de mai sus apar in fata, de la stanga la dreapta, Zorzor Traian, tatal si Zorzor Marian, fiul, apoi cei doi frati Ionescu, Vicentiu si Mircea. In spate sunt eu, invatatoarea Georgescu, Iliescu Sorin si Irimia Viorel. Marian era vecin cu mine, de pe pe strada Narciselor, dar pe strada "cealalta", Trandafiri. Daca eu eram singurul baiat intre noua fete apropiate ca varsta, la el era invers: celor 10 baieti de pe strada Trandafiri, li se scurgeau ochii dupa Anisoara, mult mai mare ca noi, dar tot de pe strada mea...
Pe Marian, l-am cunoscut cu putina vreme inainte de inceperea clsei I. Era deja o mare diferenta intre noi, el, baiat cu alura de sportiv, indraznet si curajos, eu firav, timid dar la fel de curajos. Poate aceste calitati, au determinat-o pe "tovarasa Georgescu", invatatoarea, in urma unor "alegeri libere" , sa-l numeasca pe Marian comandant de detasament, iar pe mine comandant de grupa. Asta insa nu m-a impiedicat sa iau mereu premiul I, iar el premiul II...Nea' Traian, era fost fotbalist de performanta, jucand in aceeasi echipa cu tatal meu. Daca Marian era mereu insotitor al tatalui la meciurile ecchipei, eu eram last acasa sa termin de citit vre-o carte de Lev Kasil ori Arkadi Gaidar...Sub aceste carti, eu piteam insa "Kim" de Rudyard Kipling sau "Emil si detectivii" de Erich Kastner...In acea vreme nu exista inca "fondul clasei", totusi pentru a colecta o suma care sa servesaca unor diverse necesitati, sa organizau serbari cu tombola, unde parintii aduceau prajituri de casa, limonada pentru copii si braga pentru parinti. Aduceau diverse lucrusoare (bibelouri, jucarii, carti) si cate ceva de la locul de munca, din partea sindicatului. Zorzor cel mare, care lucra la Aprovizionare la "Feroemail", aducea mereu obiecte din fonta (oale, cratiti sau tuciuri). Un asemena tuci imens, castigat la o tombola, a fost folosit de bunica, ani de zile, pentru a prepara sapun de casa, cu aroma de pelin si levantica...
Marian m-a impresionat prin prietenia cu Gabi Campeanu, colegul sau de banca. Gabi ramasese cu sechele dupa poliomielita din copilaria frageda. Acest motiv, l-a determinta pe Marian sa-l ocrotesca, sa-l ajute la lectii si sa imparta cu el "pachetelul" din "pauza mare". Marian era foarte talentat la desen si sculptura in lemn, pirograva, facea un fel de metaloplastie din niste coli de cupru si tablouri din suvite de trestie, facea papuci din panuse de porumb si arcuri cu sageti din lemn de alun, dupa modelele din cartea "Micii indieni", luand insa si lectii de vioara... In acest timp eu organizam o grupa de pionieri numita "Mastile verzi" si care supraveghea parculetul din fata scolii, nu cumva sa calce cineva iarba ori rupe vre-o floare...
Drumurile ni s-au despartit in clasa a V-a: eu am ramas la aceeasi scoala 16, iar el a fost inscris la o clasa sportiva a liceului Caragiale. Aici a facut atletism si handbal,a participat la multe concursuri pe stadionul ce inca nu purta numele lui Ilie Oana, cel ce antrena echipa Petrolul in acea perioada si cu are avea sa invinga pe celebra Liverpool...
Ne-am regasit intr-a noua la acelasi liceu. El la clasa sportiva, eu la Speciala de fizica, prima clasa de dupa razboi ce avea ca a doua limba straina pe cea germana.
Api nu ne-am vazut multi ani...Marian nu a "reusit" la facultate si a devenit AMC-ist la Combinatul Brazi. Ne-am intalnit atunci cand fiul sau dadea examen la Arhitectura...M-am bucurat si am vrut sa-l ajut pe baiat in perioada cand lucram la Urbanism...nu stiu ce s-a intamplat, dar copilul nu a mai venit...Acum trei ani, pe Marian l-au gasit in pat, cu ochii albastri deschisi...Sportivul de performanta murise de inima...Nea' Traian nu a suportat durerea si l-a urmat cateva luni mai tarziu...Acum, cred ca fac parte amandoi din Echipa nationala de vise a Raiului...

Dumnezeu sa-i odihneasca pe amandoi !

TATAL COPIILOR MEI. ADICA EU

La 16 ani, eram deja prea batran sa joc tenis de performanta...visam insa la cei doi romani, finalisti de Cupa Davis. Visul mi s-a indeplinit in acelasi an, 1972:

nu am jucat tenis cu cei doi finalisti din acea toamna de la Charlotte,le-am facut insa o caricatura uriasa, cu care i-am intampinat, atunci cand au venit pentru un meci demonstrativ, la liceul I.L.Caragiale din Ploiesti.Drept cadou, mi-au...nu, nu mi-au daruit o racheta de tenis, mi-au oferit posibilitatea de face o poza impreuna...m-am multumit si cu atat.Eram singurul din tot liceul, care a fost langa Ilie Nastase si Ion Tiriac !
Nastase m-a rugat sa-i dau lui caricatura.I-am dat-o cu autograf...EU, AUTOGRAF LUI NASTASE IN 1972 !!! CEL CE CASTIGASE ROLAND GAROSSUL, WIMBLEDONUL SI FORREST HILS ! Era ca si cum astazi, un pitic de la echipa de juniori de la Petrolul, i-ar da un autograf lui Messi...

La 17 ani visam sa devin arhitect si desenam bisericile orasului, case vechi, castanii de pe bulevard si Statuia Libertatii din centru. Posibilitatile materiale erau reduse insa atunci...am " picat " in vara...asa ca am dat examen la Hidrotehnica, toamna...am " intrat " al doilea pe lista, cu 9,50...Primul, Petrica Zaharescu, a intrat cu 10!
Am facut stagiul miltar impreuna, si anul urmator, Petrica a riscat, a renuntat la Hidro si a dat examen din nou la...Arhitectura...a intrat !
Fiul meu e acum student la Arhitectura din...Madrid...c-asa-i in tenis...

Astazi," Rumanul " isi numara cele 1001 de conturi, Nastase, cele 1001 iubite, iar eu, cele 1001 fire albe din barba...

NUNTA DE LA YALTA

Ma iertati...priviti la televizor NUNTA REGALA? Parintii nostri nu aveau televizor in lagare...doar sarma ghimpata si lacrimi...atunci cand la Yalta, doi puternici ai zilei

au bifat pe un servetel targul...in cel mai pur iarmaroc balcanic...

eu, romanul cu tata ardelean si mama nemtoaica din Bucovina, cu bunici ardeleni si bunici cu nume de Posluschnik, Horvath ori Biak...ce au vorbit in casa ungureste, nemteste, poloneza ori croata, dar mai ales au simtit si trait ROMANESTE...
nu ma pot uita la o nunta oarecare...prefer nunta cu ISTORIA..

tacere...E INVIERE...

RUGA

Rugaciunea inimii:

" Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, al mila de mine, pacatosul !"

ROMANIA PARINTILOR NOSTRI

Pe parintii mei, i-a ferit Dumnezeu de asa ceva...

dar m-au invatat sa ma doara, si sa nu uit...

Ar trebui sa fie in fiecare oras un muzeu al holocaustului...si putina decenta Bella, Csibi, Kelemen...si altii cu terminatie in "escu"...acum ne gonesc parintii din spitale...maine vor acoperi mormintele lor cu zgura...apoi vom fi stersi din istorie...o istorie de 30000 de ani...ma doare Romania de astazi...

DOUA SURORI. ALE MELE

Una, nascuta in lagarul american de la Stuttgart. Cealalta, in cel romanesc de langa Oradea. Vina? Parintii s-au iubit.
Una, si-a crescut copiii curat, cu demnitate si dragoste...fiica ei traieste acum in "lagarul american"...
Cealata si-a crescut fiica curat, cu demnitate si dragoste...fata ei traieste acum in "lagarul bucurestean"...

Baiatul a ramas in Prahova, aproape de parinti si Ploiesti...

Cine e de vina pentru toate acestea ? O spune Guess Who: "Nu ne-am nascut in locul potrivit "...C.D.-ul va las sa il ascultati fiecare pe limba lui...

PARINTI SI VICTIME EROI

Majoritatea ploiestenilor, fie mai in varsta sau mai tineri, cunosc cladirea Bisericii Luterane germane din oras, situata pe str. Stefan cel Mare nr. 36. Cladirea solida, cu arcade gotice a fost realizata in timpul razboiului avand multi enoriasi...Iat-o aici, asa cum aparea intr-un desen aflat pe coperta interioara a excelentului volum sris cu caractere gotice si care descria istoria acesteia asa cum a consemnat-o pastorul Hans Durlesser.

Interesant e faptul ca bisericii urma sa-i fie alaturat un corp de cladire in locul fostei scoli germane si al gradinitei frecvetata si astazi de copiii cartierului pentru o noua scoala si liceu...
S-a trerminat razboiul si majoritatea membilor comunitatii au fost deportati in Siberia, la Vorkuta, la Krivoirog si chiar dincolo de Cercul polar...doar pentru vina de a fi etnici germani...
Putini s-au reintors in Ploiesti si mai putin traiesc si astazi...Toti pastreaza insa inca vie amitirile dureroase din lagare, cateva hartii si fotorafii sau carti postale pe care si astzai se mai vad locurile in care cerneala si lacrimile s-au amestecat...

A fost si un adolescent, care pentru a scapa de o sanctiune a conducerii liceului Petru si Paavel, s-a inrolat voluntar....a trecut prin multe fronturi si in final a facut parte din cei 10000 de sodati care au fost incerecuiti la Budapesta...Din acei 10000 au mai scapat doar 110 ! Printre ei si ploiesteanul nostru...


Acum cativa ani, am rugat conducerea din acea perioada a orasului sa permita amplasarea unei simple cruci la mariginea cimitrului din padurea Crangul lui Bot, cu morminte ale soldatilor romani si germani ce au murind aparand Ploiestii...in memoria acestora...mai astept si azi raspusul...

MAMA EI DE VIATA !

Nu pot sa nu amintesc generatiilor de astazi prin ce au trecut parintii ori bunicii nostri...pentru a intelege ce se intampla acum...redesenarea granitelor Europei nu e un moft...Dinu Giurascu are dreptate cand trage un semnal de alarma...actiunea asta se incadreaza intr-un plan mult mai subtil si cu bataie lunga...In 1944, au fst alese niste fete din Ucraina, Serbia, Grecia, Bucovina si Basarabia, bine pregatite intelectual, (nu le mai laud, sa nu credeti altceva) pentru a fi "conducatoare" ale acelei regiuni, (Fuhrerin mi se pare prea dur) apartinand respectivelor natii, dar si cu afinitati germane...acelor "Euroregiuni" cum sunt denumite astazi...
Pentru prima oara dupa 1945 puteti vedea acele fete...

undeva , pe randul de sus e si mama mea, romanca bucovineanca cu nume german, Zitta Possluschnik...pe treptele palatului Sans Souci din Postdam, unde Rooswelt, Churchil si Stalin aveau sa semneze actul ce a consfintit hotarele de azi...

Si iar amintesc spusele profesorului de istorie, Nicolae Simache: "Istoria ne invata ca nu invatam nimic de la Istorie" si " Istoria se repeta"...


Gute Nacht...

MAMA COPIILOR MEI

Nu am prea multe poze in acest fisier...in acea vreme nici nu aveam aparat de fotografiat...am cumparat unul in aceasta excursie cu "Trenul prieteniei" pe traseul Kiev, Leningrad (azi si ieri de fapt Sankt Petersburg) si Moscova
Am putut atunci sa ne permitem sa mergem cu taxi-ul pana la Petrodvoret, desi fusesem si in ziua precedenta cu restul grupului...simteam nevoia de fi aproape de sufletul rusului...de a intelege fiecare Matriosca...

Parintii ei nu au fost niciodata in concediu in tara (nici vorba de ceva in afara...socrul meu, aviatorul din '44, a "iesit" prima data intr-o excursie la Chisinau, prin '96, unde a ramas "la iepe" indragostit de-a pururea de Hipodromul ploiestean...)
Am aici actul ce atesta originea germano-polono-romana-galitiana al sotiei barbatului cu ochi albastri si suflet cat curcubeul verii...

si cateva poze unde nimeni nu a mai recunoscut pe nimeni... mi se pare doar a zari o sclipire in ochii unei cumnate, acum in Canada...in ultima fotografie...

In cimitirul din Urlati am gasit insa "din prima" mormantul primei sotii a bunicului mamei copiilor mei...monument suplu, alb, marmura de Carrara, ce poarta inca semnatura sculptorului Vidali...

SI ALTII AU PARINTI

Asa cum spuneam in comentariul din 12 martie 2011, de pe blogul "Muzeul virtual al apei Ploiesti", imi doresc sa fac din acest blog, o tribuna de la care cei ce nu mai au cui spune "sarutmana !", ori departe fiind, nu mai au unde aprinde o lumanare si asterne o floare, sa poata spune ce au simtit (ori inca simt) fata de parinti, dar din cauza lipsei de timp, nu au putut, nu au avut curaj sau le-a fost rusine sa o faca.
Iata ca (mai repede decat ma asteptam) am primit un prim set de fotografii de la domnul A.N. care mi-a povestit ca mai sunt multe categorii de oameni, ce au trebuit ca ani in sir sa treca sub tacere originea si ascendenta, din motive ce nu li se pot imputa, ci doar datorita vicisitudinilor vremurilor in care au trait, sau convingerilor politice.
Este si cazul parintilor si bunicilor domnului A.N. Cetatean al Basarabiei, avea stramosi germani, iar dupa intrarea in vigoare a pactului Ribentrop-Molotov, cand Basarabia a trecut sub jurisdictie sovietica, A.N. a trebuit sa-si paraseasca locurile de bastina, parintii si mormintele bunicilor...pribegind prin Romania, apoi lucrand la diverse intreprinderi de constructii din R.P.R. si ulterior, R.S.R. Datorita educatiei prusace primite in familie, a fost toata viata corect, de o rigurozitate extraordnara si a avut mereu un zabet "misterios" pe fata (seamana si acum cu Christopher Plummer avand aceeasi ochi albastri, incredibil de limpezi). Desi studiile i-ar fi permis sa ocupe un post de conducere, datorita neapartenentei la P.C.R. si originii (pe buletin scria "nascut in U.R.S.S"), a trebuit sa se multumeasca cu cel de sef serviciu financiar...

Nu stiu daca autoritatile de astazi au vazut acest tip de "Birou al populatiei" si mentiunea "Vizat anul 1925, incasat taxa sub recipisa no..."
Nu stiu daca taxa aceasta anuala era aplicata doar celor veniti din Basarabia anului 1918, sau se aplica tuturor cetatenilor...sper ca nu am dat cuiva vre-o idee...