In fotografia de mai sus apar in fata, de la stanga la dreapta, Zorzor Traian, tatal si Zorzor Marian, fiul, apoi cei doi frati Ionescu, Vicentiu si Mircea. In spate sunt eu, invatatoarea Georgescu, Iliescu Sorin si Irimia Viorel. Marian era vecin cu mine, de pe pe strada Narciselor, dar pe strada "cealalta", Trandafiri. Daca eu eram singurul baiat intre noua fete apropiate ca varsta, la el era invers: celor 10 baieti de pe strada Trandafiri, li se scurgeau ochii dupa Anisoara, mult mai mare ca noi, dar tot de pe strada mea...
Pe Marian, l-am cunoscut cu putina vreme inainte de inceperea clsei I. Era deja o mare diferenta intre noi, el, baiat cu alura de sportiv, indraznet si curajos, eu firav, timid dar la fel de curajos. Poate aceste calitati, au determinat-o pe "tovarasa Georgescu", invatatoarea, in urma unor "alegeri libere" , sa-l numeasca pe Marian comandant de detasament, iar pe mine comandant de grupa. Asta insa nu m-a impiedicat sa iau mereu premiul I, iar el premiul II...Nea' Traian, era fost fotbalist de performanta, jucand in aceeasi echipa cu tatal meu. Daca Marian era mereu insotitor al tatalui la meciurile ecchipei, eu eram last acasa sa termin de citit vre-o carte de Lev Kasil ori Arkadi Gaidar...Sub aceste carti, eu piteam insa "Kim" de Rudyard Kipling sau "Emil si detectivii" de Erich Kastner...In acea vreme nu exista inca "fondul clasei", totusi pentru a colecta o suma care sa servesaca unor diverse necesitati, sa organizau serbari cu tombola, unde parintii aduceau prajituri de casa, limonada pentru copii si braga pentru parinti. Aduceau diverse lucrusoare (bibelouri, jucarii, carti) si cate ceva de la locul de munca, din partea sindicatului. Zorzor cel mare, care lucra la Aprovizionare la "Feroemail", aducea mereu obiecte din fonta (oale, cratiti sau tuciuri). Un asemena tuci imens, castigat la o tombola, a fost folosit de bunica, ani de zile, pentru a prepara sapun de casa, cu aroma de pelin si levantica...
Marian m-a impresionat prin prietenia cu Gabi Campeanu, colegul sau de banca. Gabi ramasese cu sechele dupa poliomielita din copilaria frageda. Acest motiv, l-a determinta pe Marian sa-l ocrotesca, sa-l ajute la lectii si sa imparta cu el "pachetelul" din "pauza mare". Marian era foarte talentat la desen si sculptura in lemn, pirograva, facea un fel de metaloplastie din niste coli de cupru si tablouri din suvite de trestie, facea papuci din panuse de porumb si arcuri cu sageti din lemn de alun, dupa modelele din cartea "Micii indieni", luand insa si lectii de vioara... In acest timp eu organizam o grupa de pionieri numita "Mastile verzi" si care supraveghea parculetul din fata scolii, nu cumva sa calce cineva iarba ori rupe vre-o floare...
Drumurile ni s-au despartit in clasa a V-a: eu am ramas la aceeasi scoala 16, iar el a fost inscris la o clasa sportiva a liceului Caragiale. Aici a facut atletism si handbal,a participat la multe concursuri pe stadionul ce inca nu purta numele lui Ilie Oana, cel ce antrena echipa Petrolul in acea perioada si cu are avea sa invinga pe celebra Liverpool...
Ne-am regasit intr-a noua la acelasi liceu. El la clasa sportiva, eu la Speciala de fizica, prima clasa de dupa razboi ce avea ca a doua limba straina pe cea germana.
Api nu ne-am vazut multi ani...Marian nu a "reusit" la facultate si a devenit AMC-ist la Combinatul Brazi. Ne-am intalnit atunci cand fiul sau dadea examen la Arhitectura...M-am bucurat si am vrut sa-l ajut pe baiat in perioada cand lucram la Urbanism...nu stiu ce s-a intamplat, dar copilul nu a mai venit...Acum trei ani, pe Marian l-au gasit in pat, cu ochii albastri deschisi...Sportivul de performanta murise de inima...Nea' Traian nu a suportat durerea si l-a urmat cateva luni mai tarziu...Acum, cred ca fac parte amandoi din Echipa nationala de vise a Raiului...
Dumnezeu sa-i odihneasca pe amandoi !
