MAMA EI DE VIATA !

Nu pot sa nu amintesc generatiilor de astazi prin ce au trecut parintii ori bunicii nostri...pentru a intelege ce se intampla acum...redesenarea granitelor Europei nu e un moft...Dinu Giurascu are dreptate cand trage un semnal de alarma...actiunea asta se incadreaza intr-un plan mult mai subtil si cu bataie lunga...In 1944, au fst alese niste fete din Ucraina, Serbia, Grecia, Bucovina si Basarabia, bine pregatite intelectual, (nu le mai laud, sa nu credeti altceva) pentru a fi "conducatoare" ale acelei regiuni, (Fuhrerin mi se pare prea dur) apartinand respectivelor natii, dar si cu afinitati germane...acelor "Euroregiuni" cum sunt denumite astazi...
Pentru prima oara dupa 1945 puteti vedea acele fete...

undeva , pe randul de sus e si mama mea, romanca bucovineanca cu nume german, Zitta Possluschnik...pe treptele palatului Sans Souci din Postdam, unde Rooswelt, Churchil si Stalin aveau sa semneze actul ce a consfintit hotarele de azi...

Si iar amintesc spusele profesorului de istorie, Nicolae Simache: "Istoria ne invata ca nu invatam nimic de la Istorie" si " Istoria se repeta"...


Gute Nacht...

MAMA COPIILOR MEI

Nu am prea multe poze in acest fisier...in acea vreme nici nu aveam aparat de fotografiat...am cumparat unul in aceasta excursie cu "Trenul prieteniei" pe traseul Kiev, Leningrad (azi si ieri de fapt Sankt Petersburg) si Moscova
Am putut atunci sa ne permitem sa mergem cu taxi-ul pana la Petrodvoret, desi fusesem si in ziua precedenta cu restul grupului...simteam nevoia de fi aproape de sufletul rusului...de a intelege fiecare Matriosca...

Parintii ei nu au fost niciodata in concediu in tara (nici vorba de ceva in afara...socrul meu, aviatorul din '44, a "iesit" prima data intr-o excursie la Chisinau, prin '96, unde a ramas "la iepe" indragostit de-a pururea de Hipodromul ploiestean...)
Am aici actul ce atesta originea germano-polono-romana-galitiana al sotiei barbatului cu ochi albastri si suflet cat curcubeul verii...

si cateva poze unde nimeni nu a mai recunoscut pe nimeni... mi se pare doar a zari o sclipire in ochii unei cumnate, acum in Canada...in ultima fotografie...

In cimitirul din Urlati am gasit insa "din prima" mormantul primei sotii a bunicului mamei copiilor mei...monument suplu, alb, marmura de Carrara, ce poarta inca semnatura sculptorului Vidali...

SI ALTII AU PARINTI

Asa cum spuneam in comentariul din 12 martie 2011, de pe blogul "Muzeul virtual al apei Ploiesti", imi doresc sa fac din acest blog, o tribuna de la care cei ce nu mai au cui spune "sarutmana !", ori departe fiind, nu mai au unde aprinde o lumanare si asterne o floare, sa poata spune ce au simtit (ori inca simt) fata de parinti, dar din cauza lipsei de timp, nu au putut, nu au avut curaj sau le-a fost rusine sa o faca.
Iata ca (mai repede decat ma asteptam) am primit un prim set de fotografii de la domnul A.N. care mi-a povestit ca mai sunt multe categorii de oameni, ce au trebuit ca ani in sir sa treca sub tacere originea si ascendenta, din motive ce nu li se pot imputa, ci doar datorita vicisitudinilor vremurilor in care au trait, sau convingerilor politice.
Este si cazul parintilor si bunicilor domnului A.N. Cetatean al Basarabiei, avea stramosi germani, iar dupa intrarea in vigoare a pactului Ribentrop-Molotov, cand Basarabia a trecut sub jurisdictie sovietica, A.N. a trebuit sa-si paraseasca locurile de bastina, parintii si mormintele bunicilor...pribegind prin Romania, apoi lucrand la diverse intreprinderi de constructii din R.P.R. si ulterior, R.S.R. Datorita educatiei prusace primite in familie, a fost toata viata corect, de o rigurozitate extraordnara si a avut mereu un zabet "misterios" pe fata (seamana si acum cu Christopher Plummer avand aceeasi ochi albastri, incredibil de limpezi). Desi studiile i-ar fi permis sa ocupe un post de conducere, datorita neapartenentei la P.C.R. si originii (pe buletin scria "nascut in U.R.S.S"), a trebuit sa se multumeasca cu cel de sef serviciu financiar...

Nu stiu daca autoritatile de astazi au vazut acest tip de "Birou al populatiei" si mentiunea "Vizat anul 1925, incasat taxa sub recipisa no..."
Nu stiu daca taxa aceasta anuala era aplicata doar celor veniti din Basarabia anului 1918, sau se aplica tuturor cetatenilor...sper ca nu am dat cuiva vre-o idee...

BUNICA COPIILOR MEI

Am primit drept cadou de ziua mea, albumul "de familie" din partea mamei si un teanc de poze din prizonieratele din Germania de la tatal meu.- Ce sa fac cu ele? i-am intrebat. -Inventariaza-le, ordoneaza-le, scaneaza-le si trimite-le si nepotilor nostri orisiunde se afla acum... Nu am avut timp sa scanez decat cateva fotografii si astazi studentul la Arhitectura din Madrid, ma anunta ca la vara va petrece un stagiu de pregatire la Dresda, in Germania. I-am amintit sa viziteze cu aceasta ocazie, pe sora bunicii sale, ce locuieste in Chemnitz la cativa kilometri...

Azi o fotografie din iarna anului 1958, undeva pe locul unde in cativa ani va fi construita aripa estica a "centrului civic". In planul secund, Primaria veche.

MOASA

Nu cea comunala, care astazi are acelasi inteles cu "persoana" ce semneaza actele oficiale cu ochii larg inchisi...sau cea care "face totul" undeva...
Am reusit dupa aproape 50 de ani, sa descopar printre alte poze, pe cea a "moasei" care m-a mosit pe mine....Desi locuia in Ploiesti de multa vreme, moasa Steliana, originara din satul Ogretin, com. Drajna de Sus, avea calitatea neoficiala de moasa a cartierului, desi fosta Maternitate de pe str. Buna Vestire funtiona la "capacitate maxima". Un amanunt: anul in care am venit pe lume (1954) a fost anul cu natalitatea cea mai ridicata dintre anii de dupa razboi: peste 11%; acum este de 5,5%...peste 11% e acum mortalitatea...
V-o prezint pe moasa Steliana, aici impreuna cu mosul ei Ion:

Ca o ironie a soartei (sau poate fusese un "semn" ?) peste ani de zile, aveam sa fiu eu insumi "moasa", atunci cand a venit pe lume fiica mea...
Daca "mositul" mi s-a parut floare la ureche, in schimb, desi pregatisem o oala mare cu apa fiarta si racita, o foarfeca si multe scutece, habar nu aveam ce sa fac cu ele...noroc cu "Salvarea" care totusi a venit dupa doua ore de apeluri telefonice... a venit in cateva clipe dupa ce am intrebat abia soptit: " Cucoana, acum a venit fata...de unde trebuie taiat ombilicul?"
In amintirea moasei Steliana, va rog sa cititi aceste versuri ale unui stravechi cantec "armanesc":

Da-ni lea moase feata
O ca li featsesi douaua
Una lea va-ni tsu iau
Pi inatea tau.

Creapa gione si plescanea
Dada la tini nu-mi dea
Pi inatea tau si meau.

Danhiu lea moase feata
Ca li fatsesi trei
O cali fatsesi trei
Una lea va-ni tsu iau
Pi inatea tau

Creapa gione si plescanea
Dada la tini nu-mi dea
Pi inatea tau si meau

Nu vorbesc limba aceasta, dar sunt sigur ca m-as putea intelege de minune cu orice moasa din comuna Bucovo de langa Bitola macedoneana, asa cum Bucovul e comuna aproape ploiesteana...

BUNICII DE DEPARTE

Toma Grigore (Croitoru') zis "poslusnicu", slujbas la curtea Domnului,( se ocupa cu hainele acestuia si era scutit de dari catre Domnie ) se numea bunicul mamei...a avut trei baieti si o fata.

Fata, Ecaterina, a fost casatorita cu Vasile Bogrea, lingvistul si filologul. Despre el Nicolae Iorga a spus ca " avea cea mai stralucita minte dintre romani" la inceputul sec. XX.

Unul dintre baieti, Mihai Grigore Poslusnicu, coleg de liceu cu Nicolae Iorga a fost muzicolog si a scris prima " Istorie a muzicei la romani".

Tatal mamei, in urma schimbului de populatii dintre U.R.S.S. si Germania, dupa divizarea Poloniei, rapirea Nordului Bucovinei si avand girul guvernului roman, a fost stramutat (fara nici-un fel de despagubire din partea Statului Roman) in Germania, cu sotia si cei doi copii. In primul razboi mondial fost inrolat in armata Austro-Ungara (traia in acea vreme la Cernauti) si la terminarea razboiului a trebuit sa-si rada falnica mustata si sa ramana si el cu aceiasi minuscula musca sub nas...Charlie Chaplin nu facea decat sa respecte moda vremii...A scapat fara a mai fi inrolat in al doilea razboi mondial si a trait in Germania lucrand ca "Schneider" (croitor)...aschia nu sarise prea departe de copacul originar...Bunica Ecaterina ( nascuta Bogdan la Cernauti) a jucat handbal in echipa Bucovinei, si a murit la scurt timp dupa razboi. Despre ceilalti strabunici pe linie materna, cu o incrucisare ametitoare de nume de familie (Posluschnik, Biak, Horvath) mama nu isi mai aminteste nimic...tine minte doar cateva versuri dintr-un cantec de leagan ce i le ingana tatal ei, in limba croata ! Mama si-a revazut tatal si fratele abia in 1963, dupa aproape 20 de ani...Bunicul patern avea sa-l cunoasca pe cel matern in 1965...
Sfarsit si inceput de secol si de lume in centrul si estul Europei...

COPIII BUNICILOR

Parintii nostri au fost si ei copii..ai bunicilor...asa aratau dupa primul razboi mondial, in anii '30: bunicul intors din prizonieratul caucazian, avea inca mustata cu varfurile intoarse, ca a lui Franz Jozeph...toti soldatii insa ce luptasera in armata Imparatului de la Viena, sau in cea a Kaiserului, aflati in Europa, au fost obligati sa-si rada varfurile mustatii si au ramas doar cu o ridicola "musca" sub nas...Bunica avea deja un aer trist si resemnat...fratele ei de langa bunicul, incepea sa aiba aspectul bucuresteanului de pe Popa Nan...
In prim plan, tata si fratele sau costumati in "marinar", planuiau urmatoarea pozna...

Dupa 80 de ani, bunicii mei priveau din ceruri la cei doi baieti, fosti sortivi de performanta...ceea ce cred ca se vede bine dupa cum arata astazi...

COPIII MEI

Incep in sfarsit acest blog...nu cunosc fetita din imagine, micuta cu par carliontat a carei poza o am intr-un fisier inca de acum sapte ani...am donat atunci o suma oarecare pentru un proiect UNICEF, in favoarea copiilor...Am facut gestul din toata inima, cu toata dragostea de care eram in stare, cu gandul la copiii ce "mi-au trecut prin mana" purtandu-le responsabilitatea pana dupa majorat, indiferent daca i-am infiat, i-am avut in plasament familial, imi erau rude, cumnat sau nepot, sau pur si simplu, erau copii pentru care eram tata biologic... copii carora le-am pus sub brad, un cadou de Craciun, o ciocolata in cosul iepurasului de Paste, cate o masa calda pe masa seara, dupa ce veneau imbujorati de la joaca, alegand la maturitate fiecare o alta cariera: medicala, universitara, sau arhitectura, ori in economie. Acum sunt raspanditi prin Ploiesti, Bucuresti, in Suedia, Spania sau Canada...fetita blonda nu am cunoscut-o niciodata, cine stie, poate candva, voi primi un mesaj de la ea si-mi va spune ca si de ea avut grija Dumnezeu si e bine...
Imi cer iertare petru calitatea pozei...are peste 25 de ani...

De cand vad imaginile proportiei catastrofei din Japonia, un gand ma framanta : nu am inca nepoti...daca as mai adopta o fetita orfana de acolo, daca ar face acest gest si alti parinti ce din diverse motive acum nu au cine sa-i mangaie, sau au ei ceva pe suflete, poate Dumnezeu va face ca si Romania sa devina o Tara unde sa rasara Soarele, ciresii din sufletete vor avea flori de sperante pe ramuri,
raurile vor avea ape limpezi si copacii vor creste din nou cu toporasi la radacina...