COPIII MEI

Incep in sfarsit acest blog...nu cunosc fetita din imagine, micuta cu par carliontat a carei poza o am intr-un fisier inca de acum sapte ani...am donat atunci o suma oarecare pentru un proiect UNICEF, in favoarea copiilor...Am facut gestul din toata inima, cu toata dragostea de care eram in stare, cu gandul la copiii ce "mi-au trecut prin mana" purtandu-le responsabilitatea pana dupa majorat, indiferent daca i-am infiat, i-am avut in plasament familial, imi erau rude, cumnat sau nepot, sau pur si simplu, erau copii pentru care eram tata biologic... copii carora le-am pus sub brad, un cadou de Craciun, o ciocolata in cosul iepurasului de Paste, cate o masa calda pe masa seara, dupa ce veneau imbujorati de la joaca, alegand la maturitate fiecare o alta cariera: medicala, universitara, sau arhitectura, ori in economie. Acum sunt raspanditi prin Ploiesti, Bucuresti, in Suedia, Spania sau Canada...fetita blonda nu am cunoscut-o niciodata, cine stie, poate candva, voi primi un mesaj de la ea si-mi va spune ca si de ea avut grija Dumnezeu si e bine...
Imi cer iertare petru calitatea pozei...are peste 25 de ani...

De cand vad imaginile proportiei catastrofei din Japonia, un gand ma framanta : nu am inca nepoti...daca as mai adopta o fetita orfana de acolo, daca ar face acest gest si alti parinti ce din diverse motive acum nu au cine sa-i mangaie, sau au ei ceva pe suflete, poate Dumnezeu va face ca si Romania sa devina o Tara unde sa rasara Soarele, ciresii din sufletete vor avea flori de sperante pe ramuri,
raurile vor avea ape limpezi si copacii vor creste din nou cu toporasi la radacina...